miercuri, 29 octombrie 2008

Deconspirarea a primit unda verde

Senatorii au votat ieri legea de functionare si organizare a CNSAS cu 73 de voturi "pentru"si doar trei abtineri.

Peremistii au anuntat, la scurt timp, ca vor cere Biroului Permanent al Parlamentului reluarea votarii proiectului de lege, sustinand ca pe parcursul sedintei nu a fost cvorumul necesar, de 69 de senatori. "Este bine ca a trecut legea fara mare opozitie din partea parlamentarilor. Este un semn ca partidele vor sa ne continuam ce am inceput. Speram ca noul for legislativ va adopta si alte legi in acest sens", ne-a declarat presedintele CNSAS, Ladislau Csendes. Conform legii, Colegiul intocmeste note de constatare pentru persoanele cu un trecut "patat"de cola­borarea cu fosta Securitate pe care le trimite in instanta. Din categoria celor verificati au fost scosi secretarii de judet de pe vremea regimului co­munist, iar dosarele fetelor bisericesti pot fi studiate doar cu acordul cultului din care fac parte. PRM a contestat votul dat in plen, motivand ca in momentul votului in sala erau prezenti doar 45 de senatori si nu 76 cum au fost la inceputul sedintei.

Niciun comentariu: